Acest site foloseşte cookie-uri. Continuând navigarea vă exprimați acordul asupra Politicii de cookies şi acceptați că ați luat la cunoştință despre Politică de confidențialitate şi Termeni și condițiile site-ului.Aceste documente conțin și informații despre cum pot fi modificate setările cookie-urilor în browsere.

Terapia prin artă, abordări umaniste

Annemari Vârșescu, terapeut prin artă plastică

Psihologia umanistă

Cunoscută ca a treia forță a psihologiei, psihologia umanistă a apărut după Al Doilea Război Mondial, în 1950, ca reacție împotriva behaviorismului și a psihanalizei.

Având rădăcini în gândirea filosofică existențialistă europeană (Kierkegaard, Nietzsche, Heidegger și Sartre), psihologia umanistă se bazează pe partea personală, experiența individuală a vieții, concentrându-se pe unicitatea problemelor umane.

Bazată pe teoria lui Carl Rogers, psihologia umanistă propune o viziune mult mai optimistă decât teoriile tradiționale în ceea ce privește oamenii și potențialului lor de dezvoltare. Aceasta privește cu mare încredere omul și forța sa interioară, demnitatea și valoarea fiecărei ființe umane, subliniind faptul că oamenii fac propriile alegeri.

Psihologia umanistă este în mod deosebit preocupată de natura și experiența umană și folosirea acestora în vederea dezvoltării personale, încurajând oamenii să devină conștienți de propria experiență subiectivă și să își atingă potențialul de dezvoltare, datorită resurselor interioare și mai puțin tehnicilor terapeutului.

Terapie prin arta - Terapia prin artă, abordări umaniste

Terapia prin artă umanistă

Cu toate că terapia prin artă s-a bazat inițial pe teoriile psihanalitică și psihodinamică, cu timpul filosofia și psihologia umanistă și-au găsit locul în psihoterapie și cu unele dificultăți și în terapia prin artă.

Astăzi, deși există atât abordări psihodinamice cât și behavioriste sau cognitive, o foarte mare parte din programele de formare în terapia prin artă se bazează pe teoria și abordarea umanistă combinate cu teoriile lui Jung.

În 1971 Josef Garai prezenta în cadrul Conferinței Anuale a AATA lucrarea sa „The Humanistic Approach to Art Therapy and Creative Development". Garai și-a prezentat munca ca o formă de terapie centrată pe client. Ulterior acesta și Arthur Robbins devin parteneri în combinarea artei și a psihologiei. (Robbins in Junge & Wadeson, 2006).

În acea perioadă, atât psihologia cât și psihiatria nu erau bine văzute în lumea artistică. În comunitatea artistică erau încă vii afirmațiile lui Freud legate de patologie (Freud et al., 1990), mulți artiști păstrând, din acest motiv, distanța față de psihoterapie.

Conform concepției lui Freud, pe baza lucrării de artă, patologul putea reconstitui trecutul artistului, descoperind și subliniind posibile complexe sau nevroze ale acestuia. Artistul era considerat un pacient, iar lucrările sale de artă erau văzute ca un mijloc de exprimare sau o modalitate de a face față diferitelor presiuni psihologice. Creativitatea artistică era considerată o exprimarea a nevrozei, dar și un mecanism de apărare împotriva acesteia. Se considera că lucrarea de artă reflectă atât conflictele interioare ale artistului, cât și anxietatea și nevrozele sale reprimate, de obicei de natură infantilă.

La fel ca și în cazul celorlalte două abordări majore, scopul terapiei prin artă umanistă, este de a îmbunătăți și menține starea de sănătate mintală, emoțională și starea de bine a clientului, dar și de dezvoltare a unei personalități echilibrate, personalitate ce găsește echilibrul între conștientizare și putere interioară, competiție și cooperare, dependență și independență, dominare și subordonare, speranță și disperare.

Spre deosebire de abordările psihanalitice ale terapiei prin artă ce văd relația terapeutică ca parte sau produs primar al transferului, abordările umaniste se concentrează pe partea reală și autentică a relației. Ele pun accentul pe nevoile, starea de bine și interesul clientului. (Moon, 2008)

În abordările umaniste, conștiința de sine este strâns legată de condiția umană, de partea bună a omului și de potențialul uman de a se dezvolta și de a se schimba. Parte importantă a procesului terapeutic este înțelegerea și ajutarea clientului să atingă propriul fond bun dar și asumarea de către acesta a responsabilității pentru calitatea vieții sale.

În abordările umaniste ale terapiei prin artă, scopul acesteia nu este eliminarea emoțiilor ci transformarea lor în exprimări autentice, sincere, într-un mod creativ, terapia prin artă fiind o modalitate de exprimare non-verbală a metaforei călătoriei împreună, o călătorie de explorare de sine. Când sunt înconjurați de o grijă autentică, acceptare, respect, treptat clienții renunță la sistemele de apărare, lucru ce permite exprimarea de sine artistică și sănătoasă.

Terapia prin artă umanistă folosește ca medium reprezentarea artistică și se concentrează asupra celor trei părți: arta, relație terapeutica și proces. Desenul este un limbaj non-verbal exprimat prin imagini. El nu este doar imagine ce descrie dificultățile clientului, imagine ce are o semnificație ascunsă accesibilă doar terapeutului, ci este reprezentarea într-o formă directă și imediată a realității clientului. Scopul nu este eliminarea emoțiilor ci transformarea lor în expresii fidele, oneste, autentice prin intermediul unui proces creativ.

Definiția umanistă a creativității

Aceasta diferă de definițiile ei date de alte abordări, ce consideră creativitatea un proces secundar rezultat din sublimarea libidoului (Freud & Nelson, 1958), o regresie în serviciul ego-ului (Kriss, 1952) sau rezultat al luptei dintre marile frici ale omului, frica de viață și frica de moarte. (Rank, 1924/2010)

Abordarea umanistă consideră creativitatea o trăsătură umană înnăscută, caracterizată de o stare superioară de conștiință și bucurie în momentul exprimării, ce cuprinde întreaga persoană, inconștientul acționând în unitate cu conștientul.

Din punct de vedere umanist, fiecare om are abilitatea înnăscută de a fi creativ și de a se raporta și de a relaționa cu ceilalți într-un mod autentic, un mod în care își menține propria individualitate. Creativitatea ce există în fiecare ființă umană exprimă unicitatea acesteia, individualitatea și modurile personale de a exprima trăirile autentice legate de viață și moarte. Fiecare persoană are modul său unic de exprimare creativă. (Moustakas, 1977)

Terapeuții prin artă umaniști

Din punctul acestora de vedere , procesul terapeutic presupune a fi prezent, accesibil și deschis față de clienți, a le respecta gândurile și sentimentele legate de experiența imediată, a se angaja în activități artistice de exprimare a sinelui alături de client.

Terapeuții tind să creeze o atmosferă terapeutică din care lipsesc critica sau judecățile morale ce sugerează că un om poate fi bun sau rău, puternic sau slab, dependent sau independent.

Ca și Jung, unii terapeuți prin artă umaniști sunt conștienți de importanța imaginii mentale în procesul de vindecare fapt pentru care consideră visele un mesaj simbolic al inconștientului personal sau colectiv ce conduce la rezolvarea de probleme.

Terapeuții nu consideră clienții ca fiind „bolnavi" ci doar ca prezentând probleme specifice încercării lor de a face față vieții. Problemele ce apar sunt rezultante ale conflictelor interioare sau sunt generate de mediul exterior. (Garai, 1979)

Incapacitatea de a face față cu succes vicisitudinilor vieții sau de a fi mulțumit de sine este un proces comun ce afectează foarte multe persoane, într-un mod diferit, în anumite momente ale vieții lor, așa zisele crize de identitate ce nu sunt specifice doar adolescenței ci și stadiilor de tranziție, atunci când un nou mod, stil de viață este necesar.

Viața este considerată un proces continuu, o nevoie de continuă creștere, dezvoltare și schimbare. Terapeuții prin artă umaniști asistă clientul în încercările sale de a integra diferitele „crize de identitate" și de a merge mai departe prin experiența schimbării și nu caută tratamentul acestor perioade.

Astfel terapia este direcționată spre întărirea dorinței, voinței de a trăi și spre dezvoltarea abilitaților ce permit găsirea semnificației și propriei identități într-un mod creativ.

Abordări umaniste ale terapiei prin artă

Din perspectiva psihologică, terapia prin artă umanistă a evoluat folosind un număr de perspective teoretice: terapie centrată pe persoană, fenomenologică, adleriană, gestaltică, ericksoniană, existențialistă, narativă, antroposofică, transpersonală. Toate împart aceleași valori și există din ce în ce mai multe abordări ce vin sub umbrela umanistă a terapiei prin artă.

Multe din ele reprezintă o îndepărtare de teoriile lui Freud axându-se mai puțin pe trecut, concentrându-se în schimb pe punctele puternice ale clientului și dezvoltarea potențialului său.

Probabil cea mai importantă abordare folosită de foarte multi terapeuți prin artă umaniști este cea de terapie centrată pe persoană - terapie centrată pe client, abordare dezvoltată de Carl Rogers. Cu toate acestea, această abordare nu este utilizată de terapeuți ca și cadru principal în munca lor.

Nu mi-am propus o descriere a tuturor abordărilor umaniste ale terapiei prin artă, unele fiind relativ noi, încă în formare, ci doar le voi trece în revistă pe unele dintre cele mai importante.

Abordarea gestaltică

Este unul dintre curentele umaniste ale terapiei prin artă și a apărut în 1960, în California. Se bazează pe terapia gestaltică ce a fost văzută ca un mod revoluționar de a face terapie.

Primii cercetători gestaltiști au fost interesați de fenomenul prin care organismul uman înțelege ceea ce percepe din lumea ce-l înconjoară, concentrându-se pe funcționarea organică. Unii specialiști numesc această abordare holistică. Considerând ca oamenii sunt subiectivi în orice relație, această abordare caută autenticitatea.

Terapia gestaltică prin artă nu încurajează transferul (transference) și pare uneori o evitare a centrării pe prezent, pe relația persoană - persoană. Ea determină conștientizarea provocând clientul să găsească semnificația propriilor imagini vizuale. Terapia prin artă gestaltică consideră că relația terapeutică este cea care produce schimbări în vederea creșterii și dezvoltării potențialului intern al clientului.

În abordarea gestaltică, visele sunt considerate mesaje existențiale ce reflectă modalități curente de a fi în lume, acestea fiind folosite deseori în procesul terapeutic. Semnificația personală a acestora, ce apare uneori în timpul procesului expresiv, este direcționată printr-o conștientizare extinsă spre lucruri relevante din viața clientului.

În terapia prin artă gestaltică se consideră ca desenele reflectă patternuri de comportament ale clienților. Astfel, în observarea desenelor terapeutul se concentrează pe studiul formei, al conținutului și structurii, acordând atenție direcției de mișcare a liniilor și formelor, relației dintre forme dar și modului în care acestea creează sau reflectă tensiune dinamică. Desenele sunt studiate împreună cu clientul în căutarea patternurilor vizuale ce au sens și reflectă comportamentul acestuia.

Terapia prin artă gestaltică ia în calcul întreaga configurație a expresivității personale: mesajele vizuale, tonul vocii, limbajul corporal dar și conținutul verbal al discuțiilor.

Terapeuții prin artă gestaltici consideră că încurajarea experimentării și explorării prin intermediul activității senso-motorie facilitează recunoașterea și clarificarea problemelor.

Abordarea fenomenologică

Fenomenologia este atribuită filosofului austriac Husserl (1913) care o definea ca știință a conștiinței, fenomenologii încercând să descopere esența unui fenomen. Fenomenologia a influențat atât filosofia cât și psihologia vremii, în special psihologia umanistă și psihoterapia. Ea include atât lucrurile vizibile, palpabile, auditive, dar și gândurile, sentimentele, visele, fanteziile și tot ce poate lua naștere în mintea sau sufletul omului.

Astăzi, fenomenologia este una dintre cele mai importante perspective ale cercetării calitative fiind considerată una dintre cele mai obiective modalități de cercetare. Un fenomen poate fi perceput și observat cu ajutorul simțurilor și minții noastre.

Abordarea fenomenologică în terapia prin artă se datorează eforturilor Malei Betensky (1977,1978), ce considera că lucrarea de artă este textul extern al unei experiențe interne. Atunci când împreună, clientul și terapeutul, privesc lucrarea și vorbesc despre ea, trăiri și sentimente apar în plin plan, iar clientul, ca un co-cercetător, poate percepe într-un mod conștient comportamentul său, întâlnind astfel sinele autentic. Mai mult decât concentrarea pe simboluri și conținut, terapia prin artă fenomenologică analizează și studiază structura unui fenomen sau proces.

În abordarea fenomenologică a terapiei prin artă, media și materiale de artă sunt foarte importante, ele trebuie sa fie accesibile și la îndemâna clientului, terapeuții fiind participanți activi la lucrarea de artă. Terapeutul prin artă, indiferent de populația țintă, exercită o influență enormă asupra naturii întâlnirii terapeutice prin simpla decizie a materialelor pe care trebuie sa le furnizeze clienților și a ghidării acestora în utilizarea materialelor. (Moon, 2002)

Materialele poartă în ele semnificații ale vieții personale, culturale sau politice ce este într-o continuă schimbare. Cu această idee în minte și ținând cont de răspunderea etică față de client, terapeuții prin artă folosesc materiale și media pe care au obligația etică de a le cunoaște, de a le știi beneficiile și riscurile.

Uneori terapeuții prin artă se concentrează în mod special pe felul în care clientul interacționează sau folosește proprietățile materialelor de artă deoarece această interacție reflectă aspecte ale stării de sănătate psihică a clientului. Interacția cu materialele este cel mai important și valoros aspect al evaluării în terapia prin artă iar interacția cu materialul, experiența determinată de aceasta și produsul final formează un întreg.

Cunoașterea proprietăților materialelor permite terapeutului alegerea și folosirea acestora pentru a atinge scopul dorit. De asemenea, cunoașterea proprietăților va permite terapeutului să observe patternurile în folosirea anumitor materiale, patternuri ale produsului final și al interacției cu media de artă. Patternurile interacției se pot observa în mișcarea și tempo-ul ei, dinamica, folosirea spațiului, presiunea aplicată, linii, forme sau repetiții ale acestora.

Producerea de artă este privită ca un întreg fenomen în desfășurare, ce poate fi analizat ulterior.

Abordarea umanistă bazată pe teoria lui Alfred Adler

Adler considera că omul este mai degrabă un animal social decât o creatură cu un destin individual, exclusiv, iar problemele cu care acesta se confruntă pot fi rezolvate doar prin abordare socială, socializarea fiind singura abordare rațională și optimistă. De asemenea el credea în liberul arbitru dar și în faptul ca omul își hotăraște destinul, emoțiile fiind energie nervoasă ce ne impulsionează. Astfel pentru a înțelege un om trebuie sa îi înțelegem motivația și rolul pe care aceasta îl joacă în viața, conflictele și conștientizarea lumii sociale din jurul său.

Adler considera că părțile importante ale lumii subiective și fenomenologică a individului, credințele și unicitatea sa, autodeterminarea sa sunt o forță creativă și că interesul social reprezintă cea mai puternică și apropiată relație emoțională ce există între două persoane. Posibilitatea creării unei astfel de relații nu depinde doar de individ sau de intelectul său, ci și de interesul social ce poate fi exprimat într-un mod obiectiv.

În 1938 dr. Joshua Bieber creează clubul social terapeutic pornind de la ideea că grupul este locul în care o persoană poate fi acceptată pentru ceea ce este, indiferent dacă este retrasă sau sociabilă, grupul fiind locul în care poate participa la activități după propria voință sau dorință.

Ideea este adoptată și de Adler, grupul permițând și încurajând existența posibilităților de dezvoltare și expansiune a potențialului creativ.

Abordarea existențialistă

Deseori existența umană include singurătate, suferință, pierdere, conștientizarea existenței morții, teme ce se regăsesc de asemenea și în lucrările de arta atât ale artiștilor cât și a oamenilor singuri. Arta de obicei conduce individul spre o stare de mindfulness ce determină schimbarea și încurajează procesul de conștientizare. (Moon, 2002)

De-a lungul existenței noastre deseori suntem singuri, singurătate ce ne determină să ne asumăm responsabilitatea pentru propriile vieți. Atunci când terapeutul face artă alături de client, se creează o legătură ce reduce în primul rând această singurătate.

Iar când preocupările existențiale sunt explorate prin crearea de artă, arta însăși poate servi ca un limbaj non-verbal prin intermediul căruia un client poate avea acces la dorințele sale înnăscute de creștere personală, înțelegere și transformare. Folosirea artei pentru a accesa aceste dorințe are adesea ca rezultat capacitatea clientului de a trăi o viață mai conștientă, chiar și atunci când procesul creativ s-a încheiat.

Abordările umaniste ale terapiei prin artă pot fi descrise ca „o călătorie artistică împreună" cu scopul de a explora semnificația și temele din viața clientului asa cum apar ele în procesul artistic sau produsele de artă, dar și în interacțiunea autentică dintre terapeut și client.


Cuvinte cheie: terapie prin artă abordări umaniste, terapie prin artă fenomenologică, terapia prin artă gestaltică, terapia prin artă exisențialistă

Bibliografie

Adler, K. A., & Deutsch, D. (1959). Essays in individual psychology. New York & London: Grove Press

Betensky, M. (1977). The phenomenological approach to art expression and art therapy. Art Psychotherapy, 4(3–4), 173–179. https://doi.org/10.1016/0090-9092(77)90033-3

Betensky, M. (1978). Phenomenology of self-expression in theory and practice. Confinia Psychiatrica. Borderland of Psychiatry. Grenzgebiete Der Psychiatrie. Les Confins De La Psychiatrie, 21(1–3), 31–36.

Freud, S., & Strachey, J. (1952). On dreams. New York: Norton.

Freud, S., Tyson, A., Strachey, J., & Gay, P. (1990). Leonardo da Vinci and a memory of his childhood. New York, NY: Norton.

Freud, S., & Nelson, B. (1958). On creativity and the unconscious. Place of publication not identified: Harper Row.

Garai, J. E., Joseph, C., Kwiatkowska, H. Y., Levik, M., Robbins, A., Zierer, E., … Ault, R. (1971). New approaches to art therapy and creativity development. PsycEXTRA Dataset. doi: 10.1037/e611322012-265

Garai, J. E. (1979). New horizons of the humanistic approach to expressive therapies and creativity development. Art Psychotherapy, 6(3), 177–183. https://doi.org/10.1016/0090-9092(79)90041-3

Husserl, E. (1913/2014). Ideas for a pure phenomenology and phenomenological philosophy. First Book: General Introduction to Pure Phenomenology. Translated by Daniel O. Dahlstrom. Indianapolis/Cambridge: Hackett Publishing Company. 2014. German original, 1913. Known as Ideas I

Junge, M. B., & Wadeson, H. (2006). Architects of art therapy memoirs and life stories. Springfield Illinois: Charles C. Thomas.

Kris, E. (1952). Psychoanalytic explorations in arts. New York: International University Press.

Moon, B. L. (2008). Introduction to art therapy: Faith in the product (2nd ed). Charles C. Thomas.

Moon, C. H. (2002). Studio art therapy cultivating the artist identity in the art therapist. Jessica Kingsley. http://site.ebrary.com/id/10035651

Moustakas, C. E. (1977). Creative life. Van Nostrand Reinhold Co.

Rank, O. (2010). The trauma of birth (3nd ed.). Mansfield Centre, CT: Martino Publishing.

Rubin, J. A. (2001). Approaches to art therapy: theory & technique. Philadelphia, PA: Brunner-Routledge.